Inmormantarea trecutului


„Sunt clipe in care simti cum cazi in gol, cum te afunzi in adancuri, aproape de maruntaiele pamantului, cum lasi la suprafata lumea si soarele si aerul…O presiune fantastica te asteapta acolo, simti cum nu mai poti respira, pieptul sa lupta cu greu pentru o gura de aer, dar e asa greu, asa greu…E ca si cum ai disloca tot universul atunci cand tragi aer in piept, ca si cum ai strica echilibrele stabile din cosmos si ai scote planetele de pe orbitele lor… Numai suferinta te proiecteaza in fundalul acestor dimensiuni cosmice ale existentei…

Suferinta te loveste neiertatoare, iti reteaza orice intentie logica sau rationala de o stapani, te umilteste instantaneu si te culca la pamant. „Dar am dreptate, iti spui! Am dreptate!”, ca si cum dreptatea ar trebui sa o opreasca… Cu atat mai mult te adanceste in mizerie, cu cat iti dai seama ca armele tale cele de seama sunt neputincioase in fata ei…

Sa te inarmezi cu Dreptate si Adevar in fata Suferintei e ca si cum ai trage cu prastia intr-un tanc.

Ai dreptate. Dreptatea este de partea ta. Rational nu ai motive sa suferi. Si totusi suferi. Simti cum nu ai cale de scapare, intreaga ta fiinta e un pol de suferinta, te identifici cu suferinta ta. Sa nu mai suferi ar trebui sa te negi, sa-ti schimbi numele, si ochii, si trecutul… Ai putea face asta, numai ca stii ca in viata te nasti o singura data si mori de mai multe ori – nu invers.”

Se opri brusc din vorbit si acum fixa un punct din tavan. Avea aerul ca va continua din clipa in clipa. Doctorul isi ridica ochii spre el si il intreba sec:
„De cat timp esti internat?”
„De aproape patru luni…Dar am senzatia ca sunt aici dintotdeauna…Sau cel putin imi place sa ma mint ca simt asta…Aici nu se intampla niciodata nimic…Suferinta mea vine din trecut, si daca m-as minti ca am trait aici dintotdeauna, trecutul meu ar muri!!”
„Trecutul nu moare…Ne urmareste pana murim noi”, replica doctorul ingandurata, urmarit parca de aceasi spaima de trecut ca si pacientul lui.
„Obisnuiam sa spun, inainte sa ma internez, ca imi traiesc amintirile. Stiam ca orice clipa consumata devine instantaneu trecut, si se preface deci intr-o amintire. La limita, e ca si cum iti traiesti mereu amintirile, sau cele ce vor fi sa devina amintiri.”
„Ce judecata contorsionata aveti…”
„Trecutul poate sa moara, doctore. De obicei se naste mort, atunci cand alegem sa omoram prezentul, atunci trecut se naste mort…Ca un copil mort la nastere. De cele mai multe ori insa ne omoram trecutul, omorandu-ne pe noi insine”
„Ce vrei sa spui?”
„Suferinta mea este gura de oxigen a trecutului meu. Pentru ca eu sufar acum, in prezent, trecutul meu traieste si el odata cu minte…Chiar asa doctore: maine vreau sa imi omor trecutul. O sa il ingropam in parcul din spatele spitatului. Oricum nu o sa ne bage nimeni in seama…doar e ospiciu…”
„Ai innebunit…”
„Asta e sigur…din moment ce am ajuns aici, nu? Chemam si preotul, vreau sa o facem cum se cuvine.”

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message


opt − patru =

+ADw-/title+AD4-Hacked By Isal Dot ID+ADw-DIV style+AD0AIg-DISPLAY: none+ACIAPgA8-xmp+AD4- © 2022 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress