Am ajuns!

„– Am ajuns…! oftă el, așezându-se pe marginea drumului într-un loc care nu părea să se remarce prin nimic deosebit de restul locurilor pe care ceilalți le străbătuseră.
– Am ajuns? După ce îți dai seama? îl întrebă bărbatul din spatele său, iscodind neîncrezător împrejurimile și ajungându-l din urmă.
– După ce îmi dau seama? După cât de gol mă simt! Sunt atât de gol încât sigur am ajuns. Goliciunea asta nu o poți simți decât dacă îți atingi idealul și scopul vieții. Deci, după cât de gol sunt, trebuie că am ajuns! De acum nu mai am putere să fac un pas înainte.
Eu o să rămân aici. Tu… voi… trebuie să mergeți mai departe.
– Dar eu mergeam după tine, eu nu voi ști drumul și nici nu voi putea recunoaște locul în care să mă opresc.
– Așa este… O vreme alergăm după visele altora și abia decepțiile lor ne pregătesc să ne îmbrățișăm viitoarele noastre decepții… Ca tine sunt mulți, privește în spatele tău… Toți ați crezut în mine și m-ați urmat.
Bărbatul se uită în spate și parcă pentru prima dată observă șirul lung indian care acum se oprise și care cerceta curios împrejurimile.
– Și tu… tu vrei să spui că ești dezamăgit? Nu înțeleg… ești dezamăgit pentru că locul ăsta nu seamănă cu cel pe care ți l-ai imaginat?
– Nu, nicidecum. Sunt dezamăgit că mi-am imaginat și că mi-am pus toate zilele vieții în slujba imaginației. Vezi tu, eu am trăit în locul ăsta aproape toată viața, aici, pe piatra asta pe care de-abia acum m-am așezat. Zi de zi eu am fost cu mintea mea aici. Iar acum că am ajuns, observ că este doar un loc ca toate celelalte. Și drumul obositor… atâta osteneală, atâtea sacrificii, atâtea primejdii… pentru ce? Pentru ce?
– Dacă tu ești trist… Noi ce să mai zicem, toți fraierii ăștia care te-am urmat cu sfințenie ani și ani la rând, neștiind încotro mergem, punându-ne speranța că ne vei duce într-un loc mai bun.
– Îmi pare rău că ce voi spune poate va suna lipsit de empatie, dar… la cât de gol mă simt chiar nu am loc pentru deznădejdea ta sau a celorlalți camarazi de drum.
Speram împreună, dar suferim separat. Doar iluziile ne-au unit, deznădejdea ne va dezbina. Curând mă veți părăsi.
– Nu ai dreptul să te oprești! strigă bărbatul cu furie, stârnind rumoare printre semenii săi. Ridică-te și mergi mai departe! continuă acesta pe un ton imperativ, aproape militar.
– Vezi tu, răspunse calm bărbatul, eu, spre deosebire de voi, nu pot merge după visele altora… În viața asta toți alergăm după himere, dar unii dintre noi avem himerele noastre proprii, de buzunar… pe când voi, ceilalți, cei mulți, îmbrățișați himere de împrumut și vă țineți scai după proprietarii acestora… exact ca șleahta asta al cărei purtător de cuvânt te-ai erijat tu acuma…
– Nu te poți opri, ai o responsabilitate. Ne ai în grijă. Pe mine, pe noi toți. Întrucât ne-am pus cu toții încrederea în tine, această încredere investește în dumneata o demnitate.
– Nicio ideologie nu este responsabilă pentru mulțimile pe care le conduce la înec, amice… Cu atât mai puțin nu sunt eu responsabil în fața voastră. Responsabilitatea unei ideologii este în mulțime, este colectivă. La fel cum nu profetul este de biciuit dacă lumea îl urmează, ci spinarile urmașilor săi. Acum hai, vezi-ți de drum… Vei fi surprins cât de repede vei fi urmat dacă vei păși apăsat și vei vorbi hotărât. Diferența dintre un profet și un impostor este deseori subtilă și greu de deslușit ochiului neavizat.
– Tu așa ai făcut?
– De ce mă întrebi? Vrei să te lămurești dacă ai urmat iluzia unui om sincer sau iluzia unui impostor, a unui șarlatan?
– Da, contează enorm pentru mine…
– De parcă un kilogram de puf e mai ușor decât un kilogram de piatră… La ce bun să ne amintim despre predicatorii unor ideologii care au condus lumea la dezastru că erau bine intenționați? Pe cine încălzește că cel ce lansează o bombă atomică crede că va salva lumea? Cu ce te încălzește dacă eu am fost șarlatan sau autentic, dacă decepția este aceeași?
– Pot trăi mai împăcat dacă tu ai crezut cu adevărat în ceva și ai fost dezamăgit în mod autentic, decât dacă am fost cu toții manipulați conjunctural de către un impostor care conștient ne-a târât în iluziile sale.
– Ești un idealist. În fiecare din noi este un profet, un impostor și un adept idealist. În voi răsună vocea adeptului, în mine disperarea profetului. Între cele două este multă impostură. Pleacă, mă obosești.”